Scaldata in albastrul Mediteranei, insula Creta se numara printre cele mai importante destinatii turistice ale Greciei. Plajele nisipoase ale Cretei detin, multe dintre ele, Steagul Albastru (Blue Flag), garantie a calitatii serviciilor. Creta este si leaganul civilizatiei minoice. In Knossos, Gortys sau Phaistos poti vizita situri arheologice foarte vechi, ajungand la anii 7000 i. Hr, in Neolitic. Unul dintre simbolurile culturii minoice il reprezinta Palatul Knossos, caracterizat prin elemente luxoase de arhitectura si tehnici de constructie avansate. Mai multe detalii despre Palatul Knossos gasesti aici.

Insula este apreciata pentru culturile de lamai, maslini si portocali, precum si pentru specificul traditional al restaurantelor si unitatilor de cazare de aici. Daca vrei sa-ti petreci luna de miere pe insula, poti opta pentru un bungalow romantic, cu piscina privata si vedere la mare.
Peisajul cretan este schimbator: de la dealurile aride, la cele impadurite cu livezi de maslini si portocali sau planatii de vie. Satele sunt pline de verdeata, cu toate ca se vede, cel putin la campie, ca se da o lupta permanenta cu seceta. Iar istoria acestei insule, aflata la aproximativ aceeasi distanta de Europa, Africa si Asia, se pierde undeva, acum 4.000 de ani, si Cronos a stiut sa pastreze, uneori intacte, vestigiile civilizatiilor demult apuse.

Cei care vor sa se distreze o pot face, daca-i tin puterile, non-stop: ziua, la parcurile acvatice sau in croazierele pe mare, iar noaptea, in nenumaratele cluburi sau taverne. Pentru o asemenea oferta, cu siguranta ca vacanta pare prea scurta si dorinta revenirii pe acest pamant iesit din apele Mediteranei pentru a fi destinatie de vacanta nu poate fi evitata pentru cei care au avut norocul sa ajunga aici.
Cum ajungi in Creta:
- Cu avionul, cu cursa charter. Se zboara mai putin de doua ore
- Cu ferry-boatul, din portul Piraeus, Atena. Drumul de 12 ore din portul Piraeus pana la Heraklion are loc noaptea
NU RATATI !
- Cetatea minoica Knosos, leaganul civilizatiei europene, aflata la cinci kilometri de Heraklion. Aici se spune ca Minotaurul isi pandea victimele, fara nicio sansa de scapare dupa ce patrundeau in labirint.
- Orasele Chania si mai ales Rethymno, care sunt intarite de forturi venetiene si turnuri otomane.
- Cheile Samariei, cea mai mare rezervatie naturala din Europa. Potecile serpuitoare coboara, in nici doi kilometri, circa 1.000 de metri in altitudine. In rezervatie, este bine sa plecati echipati corespunzator, mai ales ca drumul poate dura si sase ore.
- Cetatea venetiana de la Spinalonga, din golful Elunda, in estul insulei. De la inceputul si pana spre mijlocul secolului trecut, aici a existat o colonie de leprosi. Spinalonga este singura insula greceasca care a rezistat atacurilor lui Barbarossa.
- Din Creta, puteti vizita insula Santorini, tarifele pentru ferry-boat fiind de pana la 100 de euro, pret in care sunt incluse si doua mese.
CE TREBUIE SA STITI
- Chania, unul dintre cele mai vechi orase din Creta, a fost … Grecia a adoptat inca de acum cativa ani moneda euro. Cu exceptia supermarketurilor si a benzinariilor si teraselor, toate preturile din Creta se pot negocia, discountul oferit de comercianti fiind de maximum 5%.
- Magazinele de familie sunt in general inchise la orele amiezii, ceea ce nu este valabil si la supermarketuri. Bancile isi incheie programul cu publicul mai devreme ca in Romania.
- Transportul public in Creta este foarte bine pus la punct, reteaua de drumuri, dezvoltata, preturile fiind convenabile.
- Cei care doresc sa calatoreasca fara a fi legati de ora de plecare a ultimului mijloc de transport pot inchiria un autoturism. Asigurati-va ca ati ales cea mai buna oferta si ca masina are inclus in pret si full casco.
- Clima din insula este mediteraneeana. Soarele straluceste 300 de zile pe an, in august fiind destul de cald.

Tags: creta, locuri exotice, luna de miere, luna de miere la mare, mireasa, nunta













