Articol Ziarul Gandul

Author: admin  //  Category: Bridal Beauty, Bridal Fashion, Coafuri, Fotografii de la nunta ta, Machiaj, Pentru EA, Pentru EL, Tratamente corporale, Wedding planning

Inchirierea, o solutie?

jo1l4756-2

Rochie de mireasa – 50 de milioane. Costum de ginere – 60 de milioane. Preturi des întâlnite la târgurile de nunti unde astfel de costume erau, culmea, scoase la reduceri. În magazine, preturile sunt similare, daca nu mai mari. Gasesti si mai ieftin, însa calitatea lasa de dorit. Exista, însa, si o solutie de compromis. Daca nu îti permiti o rochie de mireasa de calitate, o poti închiria. Cristina, proprietara unei astfel de firme, închiriaza rochii si accesorii de mireasa de la începutul anului si spune ca tot mai multa lume prefera sa închirieze rochia care, oricum, nu va fi purtata decât o singura seara.

jo1l4779

“Am pornit cu rochii de mireasa, pentru ca este directia cea mai accesibila. Avem si câteva modele de rochii de seara, însa gama nu este foarte variata. Avem si smokinguri, fracuri, vestimentatie masculina, dar, în general, se cauta mai mult rochiile de mireasa, pentru ca un costum de ginere poate fi purtat si la alte ocazii, însa rochia de mireasa, nu”, spune Cristina. „Daca vorbim despre rochii, sunt rochii care au ca pret de magazin 40-50 de milioane si care aici pot fi închiriate cu 7 sau 10 milioane. Sunt si rochii care nu au un nume de firma, dar sunt speciale. Au avut un mare succes la clienti pentru ca sunt deosebite de ceea ce poti gasi pe piata. Am si doua rochii vintage”, mai povesteste ea.

jo1l4862-2

Reticenta fata de hainele închiriate

Cristina spune ca ideea de a îmbraca o rochie care a fost deja purtata începe sa fie acceptata cu mai multa usurinta de catre cliente.

„Li se explica foarte clar ce se întâmpla cu rochia respectiva. Primul pas este probarea, când clienta stabileste ce rochie va închiria. Se fac modificari, se personalizeaza rochia cu accesorii, cu alt decolteu, se poate jongla foarte mult. Dupa care li se explica clar ca rochia, înainte de a fi închiriata, se duce la curatat, dupa ce este returnata se curata din nou. Deci ea, înainte de a ajunge la o persoana, a fost curatata de doua ori. Nu se pune problema sa fie murdara. Si când o iei din magazin este posibil ca rochia sa fi fost pe manechin sau la probat, deci e aceeasi situatie. Oamenii sunt reticenti la altceva. La ideea în sine de a închiria. Daca eu voi pata rochia, daca eu voi agata rochia, ce se întâmpla? Cât ma veti pune sa platesc pentru ea? Asta e marea problema. Pe toti cei care au închiriat pâna acum i-am sfatuit sa nu se gândeasca la faptul ca e închiriata. Daca se întâmpla ceva, gasim o solutie de comun acord. Dar pâna acum nu am avut astfel de probleme”, spune Cristina.*

jo1l4917-2

Sursa: Ziarul Gandul

*continuarea articolului poate fi citita pe:

http://www.gandul.info/viata/incepe-perioada-nuntilor-intrebarea-sezonului-cum-sa-port-rochia-altei-mirese.html?3931;4223060



Ce este nou in materie de rochii de mireasa?

Author: admin  //  Category: Bridal Fashion, Pentru EA

Nici nu a inceput bine anul ca au si aparut primele colectii de rochii de mireasa pentru primavara ce va urma. Si, ca de fiecare data, ne-am gandit sa va aducem si voua cele mai interesante piese vestimentare, reprezentative pentru ceea ce se va purta de anul viitor. Iata care ar fi acestea:

1. Rochia din matase – Se pare ca matasea va fi la mare cautare in 2009 pentru ca a aparut deja in mai multe colectii. Daca vreti sa fiti in tendinte trebuie sa stiti insa ca nu e de ajuns materialul. Croiala trebuie sa fie destul de simpla, cu un detaliu interesant care sa iasa in evidenta – o bordura interesanta, o funda supradimensionata sau, ca in cazul de fata, un guler suprapus.

12

2. Bordura dantelata – Mai ceva ca in tinutele printeselor din cartile cu povesti, anul viitor se va purta bordura dantelata. Asta ne-au dat de inteles designerii care nu au uitat sa o includa in nicio prezentare.O astfel de tinuta se va remarca prin eleganta sa desavarsita si prin delicatetea pe care dantela o ofera oricarei tinute.

3. Rochia cu maneci lungi – Poate o sa vi se para ciudata o astfel de tinuta, dar trebuie sa stiti ca materialele sunt cele mai importante aici. Manecile sunt realizate din voal si, mergand pe acelasi stil ca si rochia, si alegand aceeasi croiala, impreuna formeaza o tinuta clasica, care aminteste oarecum de perioada victoriana si de eleganta pieselor vestimentare de la acea vreme.

34

4. Banda din catifea – Aceasta banda din catifea, indiferent daca este alba, de culoarea rochiei sau intr-o culoare puternic contrastanta, are un rol foarte important intr-o tinuta de genul acesta compusa din doua parti, pentru ca scopul sau principal este acela de a face trecerea intre tipurile diferite de materiale. O veti regasi anul viitor in foarte multe tinute.

5. Rochia de inspiratie greceasca- Acest tip de rochie are deja vechime atunci cand vorbim de trendurile in materie de rochii de mireasa, dar se pare ca nici in 2009 nu dispare din atentia designerilor, intorcandu-se sub o forma cu totul si cu totul speciala… realizata integral din voal, uneori cu diverse broderii aplicate pe bordura.
56
6. Retro – O idee nastrusnica se pare ca a dat roade. Pentru anul viitor acest tip de rochie va fi foarte cautat, atat pentru aspectul sau, cat si pentru functionalitatea sa. Partea de jos este detasabila, astfel ca mireasa poate renunta la povara straturilor suprapuse de voal, ramanand intr-o tinuta sexi si foarte moderna.



A fi sau a nu fi…vintage?

Author: admin  //  Category: Bridal Fashion, Pentru EA

Hainele vintage reprezinta un termen generic pentru stilul apartinand unei perioade din trecut. In general, hainele create inainte de 1920 pot fi numite antice, iar cele create intre 1920 si 1980 sunt numite vintage sau retro. Desi a existat intotdeauna o cerere pentru hainele vechi, curentul retro a inceput sa fie mai simtit incepand cu 1990. Aceasta crestere a interesului a pornit de la vedete, Julia Roberts, Chloe Sevigny, Kate Moss sau Dita von Teese.

vintage

Motivele pentru a adopta acest stil ar fi:
* dorinta de a avea haine unice sau aprope unice (majoritatea hainelor au fost facute de mana, iar restul in tiraj foarte scazut);
* calitatea indiscutabila (hainele au fost create pentru a fi purtat pe termen lung, de la generatie la generatie, deci erau facute din materiale rezistente, bine croite si cusute, care se puteau ajusta in functie de persoana care le poarta);
* materiale rare si frumoase (multe dintre acestea nu se mai fabrica pentru ca nu mai exista sau sunt foarte scumpe);
* istoria din spatele hainelor (aprecierea istoriei, a generatiilor trecute si a indemanarii designerului);detaliile (finisarea de mana, detalii deosebite, cum ar fi nasturii, droderiile, aplicatiile, panglicile);
* stilul (hainele vintage au fost considerate intotdeauna ca fiind purtate de firile creative, pentru ca ofera o gama larga de stiluri);
* investitia (multi oameni colectioneaza hainele, fara sa le poarte, mai ales cele care apartin designerilor celebri).

vintage_articol10vintage_articol11

Fiecare mireasa vrea sa fie frumoasa si unica in ziua nuntii ei. Decat sa ai o rochie de mireasa dintr-o gramada la fel, te-ai gandit alegi o rochie vintage? Frumusetea clasica care te duce cu gandul ianpoi in alte epoci, te poate transporta intr-un loc magic. Mai mult, rochiile vintage au deseori acel ceva special pe care rochiile contemporane nu le au: detaliile rafinate. Priveste inapoi si vezi cum se impodobeau miresele din alte vremuri.
vintage_articol6

sursa: mirese.ecolet.ro



Alb si negru pentru o rochie de mireasa?

Author: admin  //  Category: Bridal Fashion, Pentru EA

Alb si negru reprezinta doua nuante absolute, de fapt, ele se vad atat de bine impreuna incat orice designer ar opta sa le reuneasca pe acestea intr-o singura tinuta. Insa nu doar in combinatie sunt atat de spectaculoase, ci si separat.

Albul simbolizeaza lumina, puritatea, inocenta, este o nuanta imaculata, puternica din punct de vedere vizual. In opozitie cu aceasta, negrul este o nuanta ce simbolizeaza intunericul, duce cu gandul la mitul demonic, insa pe de alta parte el da o nota misterioasa, provocatoare, impunatoare.

albnegru1

Cum ar arata o rochie de mireasa alb-negru? Sublima, cu siguranta! Pentru ca cele doua nuante sunt atat de puternice si de extreme incat orice combinatie ar taia rasuflarea. Cu toate astea, trebuie sa fii destul de indrazneata pentru a purta o asemenea tinuta.
albnegru2Creatorii de moda se pare ca au ales aceste doua nuante mai inainte de orice. Este adevarat ca exista rochii de mireasa rosii, galbene sau verzi, insa combinatia alb-negru, pe langa faptul ca este cea mai reusita, pastreaza in egala masura conceptul origonal despre ceea ce inseamna rochie de mireasa, adaugand pe langa, un ton neconventional, modern, reprezentat de negru.

albnegru3

Rochia de mireasa alb-negru este ideala pentru o mireasa careia ii place sa sparga barierele modei clasice si sa adauge un element chic vestimentatiei ei. A purta o asemenea rochie nu este neaparat o moda, ci mai degraba alegerea distinctiva care iti defineste personalitatea.



Buchete de mireasa

Author: admin  //  Category: Pentru EA

Rochia superba si cel mai frumos buchet nu fac decat sa avantajeze o viitoare mireasa si sa formeze un tot unitar placut vederii. Insa cum reusim sa gasim cele mai frumoase flori potrivite rochiei noastre? Iata cateva reguli de baza pe care ar trebuie sa le respecte orice mireasa atunci cand isi asorteaza buchetul de flori, rochiei.

Cum alegem buchetul de mireasa in functie de modelul rochiei?

Pentru rochiile stil “princess” sunt indicate buchetele semi-rotunde, glob (bulgare) sau cele cascada. Mai putin potrivite sunt insa buchetele curgatoare sau cele supradimensionale. Cele din urma sunt total neindicate din cauza marimii lor. Cu atat mai mult, daca esti o mireasa micuta de inaltime, nu trebuie sa porti un buchet aproape cat toata talia ta. Rochia umflata si buchetul enorm te vor face sa pari ca un bulgare.

Pentru rochiile in forma de “A” sunt indicate orice fel de buchete, datorita croielii ei. Insa cele mai frumoase simetrii se pot face intre aceste rochii si buchetele curgatoare, cele cascada sau buchetul cu cozi lungi. Daca esti o mireasa inalta, poti alege si un buchet supradimensional.

Pentru rochiile drepte, cele mai indicate buchete sunt cele curgatoare, cu cozi lungi sau cascada. Pot exista insa si exceptii in cazul celor semi-rotunde. Buchetele glob nu sunt tocmai potrivite datorita formei lor ce vine in constradictie cu modelul rochiei. La fel si in cazul celor supradimensionale, care sunt destul de pretentioase si sunt indicate rochiilor cu trena.

Pentru rochiile tip sirena, cele mai frumoase si mai potrivite buchete sunt cele curgatoare, cele supradimensionale sau cele cascada. Insa nici buchetele cu cozi lungi nu fac exceptie, deosebite, fine si elegante. Fiind o rochie mulata pana la genunchi si closata spre poale, un buchet curgator ar inalta si ar subtia foarte mult. Cu atat mai mult, cu cat esti o persoana mignona. In cazul in care inaltimea ta este medie, poti opta pentru un buchet cascada, iar daca esti o persoana inalta poti alege un buchet supradimensional. Acest tip de buchet este extrem de frumos, este estetic, arata bine in poze si face impresie. Insa te asiguram ca este foarte incomod de purtat in mana.

Pentru rochiile victoriene sau cele cu trena foarte lunga, sfatuim a se purta buchetele supradimensionale sau cele curgatoare. La un asemenea tip de rochie, nici nu ar arata bine un buchet glob sau semi-rotund. Cele mai intrebuintate buchete de flori in randul mireselor, raman insa buchetele cascada care se pot asorta destul de usor si nici nu reprezinta o incomoditate foarte mare.

Cum alegem bugetul de mireasa in functie de culoarea rochiei?

Rochiilor bej, crem, aurii, le sunt potrivite florile in nuante de alb, bej, crem, caramiziu, rosu, corail, somon, auriu, diferite tipuri de maro, portocaliu, orange, galben. Si aici poti jongla usor cu nuantele florilor si poti alege un buchet dintr-o singura culoare sau poti face combinatii.

Rochiilor argintii, cenusii sau cu usoare tente de gri le sunt potrivite atat buchetele in nuante de alb, cat si cele de mov, bleu, albastru, violet, indigo, argintiu sau culori foarte inchise.

In cazul rochiilor colorate, oferta era mai mica, tinand cont de faptul ca trebuie sa ne asortam buchetul in functie de nuanta acesteia. Nu se cade si este lipsa de bun gust sa ai rochia intr-o nuanta de verde si sa iti faci buchetul mov. Incearca sa tii cont de culoarea acesteia in momentul in care iti alegi florile pentru buchet. Astfel, daca ai o rochie rosie si te gandesti ca un buchet in aceeasi nuanta ar fi prea mult, fa-ti unul alb sau roz, printre care poti amesteca floricele rosii. Incearca, de asemenea, buchetele pastelate.

Pentru un plus de farmec, poti adauga in buchetul tau, crengute sau ramurele cu flori sau fructe din diferiti arbusti, plante exotice, multa verdeata, pene, strasuri, panglici colorate. Sunt o sumedenie de idei si tendinte, totul este sa te documentezi si sa-ti mearga imaginatia.

Sfat: incerca sa mergi pe o singura tenta cromatica. Adu-ti aminte ca nu trebuie sa arati ca o sorcova! Daca te decizi sa iti faci buchet din flori rosii, atunci utilizeaza florile rosii atat in par, pe rochie sau pentru alte accesorii.

Sfat: alege acelasi tip de floare! Mai pe scurt, NU trebuie sa arati ca in urmatorul exemplu: pe rochie trandafiri, in par orhidee si buchet de crini. Exemplul corect este sa ai acelasi soi de flori!

Sursa: flu.ro