Bucharest/Baneas, ROMANIA 
La noi, românii, nunta se săvârşeşte sâmbătă seara, apoi fiind prilej de bucurie, slujba este urmată de o masă festivă şi de distracţie. Aceasta, în genere, ţine până a doua zi dimineaţa, iar nuntaşii, fiind foarte obosiţi, vor dormi în timpul Sfintei Liturghii de duminică ceea ce este un păcat foarte mare. Deci, fiind prilej de bucurie şi de veselie, cununia se săvârşeşte în zi de sărbătoare, dar îndată după Sf. Liturghie când credincioşii se află la biserică.
Este cunoscut faptul că sunt unele perioade din timpul anului când nu se fac nunţi. Acestea sunt trecute în calendarul creştin ortodox şi trebuie respectate întocmai. Ştim că nunta este precedată de logodnă. Cuvântul logodnă este de origine slavă şi înseamnă a face făgăduinţă de căsătorie. Ea este rânduiala tocmirii sau aşezării nunţii a doi tineri care s-au făgăduit unul altuia. Biserica binecuvintează această veche datină printr-o slujbă scurtă, care este săvârşită înaintea nunţii.
Se poate şi aparte, cu un timp mai scurt sau mai lung înainte de nuntă, dar în ziua de azi se pot face mari greşeli procedând astfel. Spun aceasta pentru că mulţi tineri care se logodesc înainte de căsătorie cred că, prin aceasta, au primit binecuvântarea şi dezlegarea de a începe conveţuirea, adică o viaţă intimă, ceea ce este total greşit.
Logodna nu dă dreptul la consumarea vieţii conjugale, fiind doar o chezăşie, o promisiune pentru căsătorie. Numai Taina Nunţii dă posibilitatea celor doi de a trăi împreună, al trăirii vieţii intime. În alte cazuri, cei care au făcut logodna nu mai vin ca să li se administreze Taina Cununiei şi trăiesc toată viaţa în concubinaj.
Aceasta este şi un mare păcat, dar poate duce şi la mari nenorociri în viaţa celor doi. De aceea se recomandă ca cele două slujbe să fie săvârşite împreună.
Trebuie menţionat faptul că ambii tineri trebuie să fie de aceeaşi religie, adică să fie creştini ortodocşi. Nu este îngăduită nunta dintre un ortodox şi o persoană de altă religie. Tânărul sau tânăra, dacă sunt neortodocşi, trebuie să treacă la ortodocşi. Şi naşii trebuie să fie ortodocşi, căsătoriţi, cu o viaţă de familie morală, exemplară, pentru a fi modele de urmat în viaţa finilor.
Inelele de logodnă au şi ele o însemnătate deosebită: ele sunt semnul iubirii, al credincioşiei, al legăturii tainice pe care o făureşte Taina Căsătoriei între viitorii soţi. Cât priveşte săvârşirea slujbei, aceasta trebuie să îşi desfăşoare ceremonialul numai în casa domnului, în Biserică, şi nu în case particulare. Nunta se celebrează în zona cea mai centrală a bisericii, în naos. Pe durata nunţii, cei doi tineri sunt cinstiţi aşa cum sunt cinstiţi împăraţii. Aceasta este şi sensul încoronării lor.
Împărtăşirea din paharul comun, binecuvântat înainte de preot, este simbolul bucuriei nunţii, dar, mai ales, comuniunea şi unirea celor doi soţi, care de acum înainte se vor împărtăşi de bucuriile şi necazurile vieţii împreună. La început, a existat numai paharul, aşa cum arată rugăciunea de binecuvântare, apoi s-a adăugat şi pâinea. Aceasta poate fi interpretată ca o reminescenţă din religia romană, când, la nuntă se frângea pâinea pe care mirii o mâncau împreună.
Obiceiul frângerii pâinii se mai păstrează şi azi în unele părţi. Astfel, când mireasa părăseşte casa părintească aruncă din pragul casei, cu spatele spre lume, o bucată de pâine, aceasta fiind mâncată de nuntaşi. Practica, însă, nu are o semnificaţie religioasă şi a rămas o datină populară. Obiceiul practicat în Transilvaniei de a da loc de vin miere, nu se justifică.
