Rolul si datoria nasilor de cununie

Exista in popor o cunoscuta zicala care spune: Cine n-are un batran, sa-l cumpere!. Desigur ca batranetea in sine nu este o virtute sau o calitate, ci intelepciunea si experienta pe care le dobandim la aceasta varsta inaintata. A avea un batran langa tine inseamna a avea in permanenta un sfatuitor aproape in momentele dificile ale vietii, cum se intampla cand un copil isi are parintii alaturi, cand un elev are cel mai bun dascal, care stie sa-l canalizeze exact spre directia potrivita etc. De altfel, in toate imprejurarile vietii suntem expusi unor situatii neprevazute, asemenea unui copil care incepe sa cunoasca mediul in care traieste, fara sa aiba cunostinta de pericolele ce-l pandesc. Sub aspect duhovnicesc, aceste idei se oglindesc in faptul ca Biserica intotdeauna cere in rugaciunile sale inger de paza, credincios indreptator, pazitor al sufletelor si al trupurilor noastre si, de asemenea, il insoteste pe om cu persoane de ajutor; cum sunt nasii de botez sau de cununie.

Nasii de cununie, atat in cadrul ceremonialului (la logodna, cat si la Cununia propriu-zisa), cat si dupa aceea, n-au un rol decorativ, ci sunt alaturi de finii lor ca martori ai legamantului pe care ei si l-au facut reciproc si sunt chiar antrenati sa savarseasca anumite gesturi liturgice: tin lumanarile de-a dreapta si de-a stanga mirilor, aseaza inelele pe degetele mirilor si, impreuna cu preotul, pun cununiile pe capetele mirilor.

O alta calitate a nasilor, pe langa cea de martori, este aceea de a deveni parinti sufletesti ai tinerilor. Prin Taina Botezului ne nastem pentru viata in Hristos si primim o pereche de parinti spirituali, prin Taina Preotiei si prin slujba tunderii in monahism, cei alesi se nasc pentru o viata a harului dedicata lui Dumnezeu si oamenilor si, de asemenea, primesc un nas de preotie sau de calugarie, nascandu-se la un altfel de viata. Prin Taina Cununiei ne nastem tot la o viata noua, pentru ca se formeaza un nou trup, cel al familiei. La inceputul unei noi vieti este firesc sa avem o noua pereche de parinti spirituali, adica nasii de cununie.

Avand in vedere aceste calitati ale nasilor, traditia bisericeasca le-a impus anumite conditii pentru a putea face acest oficiu. In primul rand, ei trebuie sa fie crestini ortodocsi si iubitori de Dumnezeu, pentru ca numai in acest mod au posibilitatea de a-i indruma pe tinerii respectivi in conformitate cu principiile pe care ei le-au primit incepand de la botez si pana in momentul respectiv. Nasii nu trebuie sa fie mult mai in varsta decat finii, fiindca in acest caz, intre nasi si fini se poate stabili doar o relatie de respect si autoritate, ori intre ei trebuie sa fie si o relatie de prietenie, de deschidere, de atasament, pe langa cea de respect.

Putem avea ca nasi si rude de-ale noaste (frati si surori, veri etc., mai putin parintii), dar si persoane straine, conditia fiind ca acestia sa-si fi intemeiat o familie prin Taina Sfintei Cununii, adica sa fie cununati si cu o viata morala exemplara.

Amintim aici doua obiceiuri din traditia privitoare la nasi; in unele zone se prefera ca nasii de cununie sa fie copiii nasilor de cununie ai parintilor unuia dintre cei doi miri. Acesta este un lucru bun, deoarece, perpetuandu-se relatia aceasta de filiatie spirituala de la o generatie la alta, se arata ca potrivirea intre fini si nasi a fost deplina si rodnica. Un alt obicei, intalnit in Moldova si indeosebi in Bucovina este acela de a avea mai multe perechi de nasi, fapt mai putin recomandat de biserica, pentru ca tot o zicala populara spune ca un copil cu mai multe moase poate ramane cu ombilicul nelegat; adica nasii intr-o astfel de situatie pot avea doar un rol pur decorativ sau estetic. In aceeasi masura, biserica nu agreeaza faptul, mai singular, ca nasii de cununie sa fie mama si fiul sau tatal si fiica.

Din partea finilor, si nasii trebuie sa primeasca aceeasi dragoste, deschidere, prietenie si respect deosebit, dupa cum se observa din slujba cununiei cand mirii sunt indemnati sa sarute mana nasilor.

La noi, românii, nunta se săvârşeşte sâmbătă seara, apoi fiind prilej de bucurie, slujba este urmată de o masă festivă şi de distracţie. Aceasta, în genere, ţine până a doua zi dimineaţa, iar nuntaşii, fiind foarte obosiţi, vor dormi în timpul Sfintei Liturghii de duminică ceea ce este un păcat foarte mare. Deci, fiind prilej de bucurie şi de veselie, cununia se săvârşeşte în zi de sărbătoare, dar îndată după Sf. Liturghie când credincioşii se află la biserică.

Este cunoscut faptul că sunt unele perioade din timpul anului când nu se fac nunţi. Acestea sunt trecute în calendarul creştin ortodox şi trebuie respectate întocmai. Ştim că nunta este precedată de logodnă. Cuvântul logodnă este de origine slavă şi înseamnă a face făgăduinţă de căsătorie. Ea este rânduiala tocmirii sau aşezării nunţii a doi tineri care s-au făgăduit unul altuia. Biserica binecuvintează această veche datină printr-o slujbă scurtă, care este săvârşită înaintea nunţii.

Se poate şi aparte, cu un timp mai scurt sau mai lung înainte de nuntă, dar în ziua de azi se pot face mari greşeli procedând astfel. Spun aceasta pentru că mulţi tineri care se logodesc înainte de căsătorie cred că, prin aceasta, au primit binecuvântarea şi dezlegarea de a începe conveţuirea, adică o viaţă intimă, ceea ce este total greşit.

Logodna nu dă dreptul la consumarea vieţii conjugale, fiind doar o chezăşie, o promisiune pentru căsătorie. Numai Taina Nunţii dă posibilitatea celor doi de a trăi împreună, al trăirii vieţii intime. În alte cazuri, cei care au făcut logodna nu mai vin ca să li se administreze Taina Cununiei şi trăiesc toată viaţa în concubinaj.

Aceasta este şi un mare păcat, dar poate duce şi la mari nenorociri în viaţa celor doi. De aceea se recomandă ca cele două slujbe să fie săvârşite împreună.

Trebuie menţionat faptul că ambii tineri trebuie să fie de aceeaşi religie, adică să fie creştini ortodocşi. Nu este îngăduită nunta dintre un ortodox şi o persoană de altă religie. Tânărul sau tânăra, dacă sunt neortodocşi, trebuie să treacă la ortodocşi. Şi naşii trebuie să fie ortodocşi, căsătoriţi, cu o viaţă de familie morală, exemplară, pentru a fi modele de urmat în viaţa finilor.

Inelele de logodnă au şi ele o însemnătate deosebită: ele sunt semnul iubirii, al credincioşiei, al legăturii tainice pe care o făureşte Taina Căsătoriei între viitorii soţi. Cât priveşte săvârşirea slujbei, aceasta trebuie să îşi desfăşoare ceremonialul numai în casa domnului, în Biserică, şi nu în case particulare. Nunta se celebrează în zona cea mai centrală a bisericii, în naos. Pe durata nunţii, cei doi tineri sunt cinstiţi aşa cum sunt cinstiţi împăraţii. Aceasta este şi sensul încoronării lor.
Împărtăşirea din paharul comun, binecuvântat înainte de preot, este simbolul bucuriei nunţii, dar, mai ales, comuniunea şi unirea celor doi soţi, care de acum înainte se vor împărtăşi de bucuriile şi necazurile vieţii împreună. La început, a existat numai paharul, aşa cum arată rugăciunea de binecuvântare, apoi s-a adăugat şi pâinea. Aceasta poate fi interpretată ca o reminescenţă din religia romană, când, la nuntă se frângea pâinea pe care mirii o mâncau împreună.

Obiceiul frângerii pâinii se mai păstrează şi azi în unele părţi. Astfel, când mireasa părăseşte casa părintească aruncă din pragul casei, cu spatele spre lume, o bucată de pâine, aceasta fiind mâncată de nuntaşi. Practica, însă, nu are o semnificaţie religioasă şi a rămas o datină populară. Obiceiul practicat în Transilvaniei de a da loc de vin miere, nu se justifică.

Sa te ceara de la mama! Obiceiul se mai pastreaza, astfel te poti trezi la usa cu o ceata de petitori, care mai de care.

Calca-l pe picior!
Se zice ca daca il calci pe mire pe picior cand intri in biserica, tu vei dicta in casa

Nu manca din cratita!
Bunica imi spunea mereu sa nu mananc din cratita, ca o sa ploua la nunta.

Ploua cu bani!
Asadar ploaia de la nunta este buna la ceva. Aduce prosperitate.

Furatul este traditie la romani!
Daca vreti sa fiti furata, e in regula. Daca vreti sa luptati impotriva acestui flagel din societatea romaneasca, luati-va bodyguarzi in seara petrecerii.

Hai sa incingem hora mare! Potrivit traditiei hora miresei se danseaza acasa la mireasa, prilej cu care soacra mica imparte diferite cadouri nasilor.

Ti-am pus firimituri in par! Ruperea turtei deasupra capului miresei si este data spre consum mesenilor.

De gaina nici nu scapi! Vrei nu vrei vine un moment in care se joaca gaina. Bine fripta si garnisita, celebra gaina  este adusa jucata si strigata spre deliciul adunarii.

Arunca buchetul sa se marite si alta!

Sa nu se vada miresele intre ele: cea care intra cu cea care iese din biserica
Toata lumea spune ca poarta ghinion, ca si maritatul in luna mai, buchetul de cale  sau daca-ti vede iubitul rochia inainte de nunta.

Uda mireasa!
Mireasa, un flacau cu un brad si alaiul miresei merg la cea de-a treia fantana spre rasarit, numarata de la casa miresei, insotiti de lautari. Pe dum, mireasa si flacaul poarta un ulcior legat cu stergar tesut in casa, pana la fantana. Aici flacaul scoate apa de trei ori si, de fiecare data, impreuna cu mireasa stropeste multimea cu un manunchi de busuioc, inmuiat in apa din ulcior, in semn de urare de maritis la fete, insuratoare la flacai si spor la neveste.

Treci la basma! Voalul miresei se schimba in noaptea nuntii cu o basma. Obicei care semnifica trecerea de la statutul de domnisoara la cel de femeie maritata.

Ceva vechi, ceva nou, ceva imprumutat, ceva albastru